Descoperă pe Blogul Gloria ultimele noutăți din agenție, inspirație din călătorii, trenduri de fashion și beauty, plus sfaturi utile pentru cariera ta.

500.000 de modele din industria videochat-ului trebuie să-și declare veniturile la ANAF, după intrarea în vigoare a unei directive europene

Modelele independente din sectorul de videochat din România sunt obligate să intre în legalitate și să-și declare veniturile, după implementarea directivei DAC7, anunță într-un comunicat Gloria Agency, o companie din domeniu.

„Potrivit unor declarații ale reprezentanților ANAF, din vara anului 2023, 5.000 de firme aveau la acea vreme ca obiect de activitate videochat-ul, iar 400.000 de persoane activează în această industrie.

Conform însă estimărilor jucătorilor din industrie, la nivel național, în România, în prezent circa 500.000 de persoane activează ca modele, iar pe lângă acestea încă 5.000 persoane sunt din zona de asistență și tehnic. Majoritatea modelelor lucrează însă direct pe platforme de vânzare de content ca OnlyFans și LoyalFans”, mai arată Gloria Agency.

Spre comparație, în IT – sector care produce 6% din Produsul Intern Brut (PIB) al României – lucrează 270.000 de persoane.

„Potrivit studiourilor mari, doar 10% dintre modelele din țară activează pe platformele digitale prin intermediul studiourilor. În statisticile industriei nu sunt însă cuprinse și persoanele care lucrează prin studiourile mici, de cartier, multe dintre ele fiind neautorizate”, spune Liviu Berbece, directorul executiv al Gloria Agency.

Băncile și firmele, obligate să dea datele la Fisc

Alinierea la legislația europeană și implementarea prevederilor directivei a început în România la 31 ianuarie 2024, dată de la care operatorii de platforme digitale au obligația de a raporta informații despre vânzătorii activi din acestea către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Această obligație revine și în cazul site-urilor ce oferă servicii de videochat, astfel că Fiscul va fi informat despre activitatea economică a tuturor persoanelor fizice sau juridice care sunt prestatori de servicii pe astfel de platforme.

Transmiterea informațiilor către autoritățile fiscale se va face anual, până la data de 31 ianuarie a anului următor celui în care persoana a fost identificată în platformă. Primul termen de raportare pentru România a fost 31 ianuarie 2024 și include informațiile aferente anului 2023.

În caz în care nu există raportări din partea operatorilor de platforme digitale sau acestea sunt neconforme, amenzile sunt între 20.000 lei si 100.000 lei, la care se pot adăuga și alte restricții cu impact direct asupra activității comerciale desfășurate online.

Statul va confisca 70% din veniturile nedeclarate

Există însă riscuri și pentru cei care practică această activitate.

„Primim zeci de apeluri pe săptămână de la modele ce activează independent (freelanceri) pe platformele de videochat, care ne întreabă cum să își declare taxele și să intre în legalitate, mai ales că a devenit activă DAC7 și, în plus, de la 1 iulie 2024 se vor impozita cu 70% veniturile nedeclarate ale persoanele fizice identificate de ANAF”, punctează Liviu Berbece.

Sector controversat

România are unele dintre cele mai rapide conexiuni de internet din lume, iar afacerile din domeniul videochatului au consemnat un boom încă dinainte de pandemie.

Mai nou, acestea au intrat sub lupa opiniei publice după arestarea fraților Andrew și Tristan Tate, care dețineau un studio de videochat. Cei doi cetățeni britanici sunt acuzați de trafic de persoane și agresiuni sexuale pe teritoriul României.

Sursa: Libertatea.ro

Descoperă ce presupune un loc de muncă în videochat

Despre videochat Adult versus NonAdult.
14 sept., 2018
Despre videochat Adult versus NonAdult.
De la A la Z despre videochat NONADULT. Aceasta sectiune a fost creata pentru a va explica diferenta in videochatAdult si [...]
Citește mai departe
807
Tinuta de interviu de angajare pentru femei: Ce trebuie sa stii pentru a obtine jobul mult visat?
20 apr., 2023
Tinuta de interviu de angajare pentru femei: Ce trebuie sa stii pentru a obtine jobul...
Tinuta adecvata pentru un interviu de angajare pentru femei poate varia in functie de companie si de industria in care [...]
Citește mai departe
1233
Meserii bine platite – NU iti alege o cariera pana NU citesti aceste informatii!
27 oct., 2020
Meserii bine platite – NU iti alege o cariera pana NU citesti aceste informatii!
Alegerea unui domeniu de activitate poate fi un proces dificil atat pentru adolescenti, cat si pentru adultii care isi doresc [...]
Citește mai departe
735
Ce inseamna videochat in 2020? KanalD la emisiunea “Asta-i Romania! ” prezinta un material despre videochat
02 iun., 2020
Ce inseamna videochat in 2020? KanalD la emisiunea “Asta-i Romania! ” prezinta un material despre...
Un reportaj video exclusiv făcut de cei de la Kanal D.
Citește mai departe
544
Pasiunea – ce este, cum o poti starni si de ce este importanta pentru cariera ta de model
08 nov., 2021
Pasiunea – ce este, cum o poti starni si de ce este importanta pentru cariera...
Precum in cazul oricarui alt job, ca model de videochat ai nevoie de cateva “ingrediente” care sa iti aduca succesul [...]
Citește mai departe
1189
Gloria Agency a apărut în